‘The Hobbit’ de J.R.R. Tolkien

Despre autor: John Ronald Reuel Tolkien a fost un scriitor, poet, filolog si profesor de universitate, ce este cunoscut cel mai bine pentru cartile fantastice clasice, iubite de catre toate generatiile. Principalele sale creatii au fost Stapanul Inelelor si Hobbitul. Daca prima dintre operele sale a fost deja ecranizata avand un succes imens, a doua, ‘The Hobbit‘ urmeaza sa apara pe marile ecrane incepand cu finalul anului 2012.

Hobbitul este pentru Stapanul Inelelor precum Episode I pentru Razboiul Stelelor – dezlegarea misterelor de la inceputul aventurii.

Domnul Baggins este un hobbit respectabil care-si traieste zilele in liniste. Cu toate acestea, intr-o buna zi [desi, daca ii ceri lui parerea, nu era asa de buna] se trezeste tarat intr-o aventura senzationala si periculoasa, garnisita cu lupte sangeroase, fiinte infricosatoare, batalii intre semintii, elfi, orci, gnomi, inele misterioase si tot tacamul. Adica inclusiv Gollum.

Ei, acum sa nu credeti ca vorbesc de SI, totusi. Desi cu aceleasi elemente, Hobbitul pune bazele aventurii din SI, aratand cum a intrat [primul] Baggins in posesia Inelului Puterii. La aventurile de aici – in care apar mai toate personajele din SI – se refera explicit Frodo in discutia cu Gloin [tatal lui Gimli] de la dineul dat de Elrond in Valceaua Despicata inainte de plecarea Fratiei.

Desi lucreaza cu aceeasi mitologie, Hobbitul este scrisa intr-un alt registru decat SI — tonul este mai glumet, mai personal, povestitorul face de multe ori remarci ironice. Acorda mai multa atentie aventurii decat peisajului iar personajele sunt mai candide, mai „de poveste” cumva. Un exemplu este Regele Elfilor [Padureni], care nu are niciodata nume. El este doar o functie, un titlu, nu o persoana. Iar elfii nu sunt la fel de fascinanti si misteriosi ca in SI [sunt si altfel de elfi, e adevarat, dintre cei care nu pleaca spre Apus].

Personajele cele mai bine creionate sunt Bilbo Baggins [foarte consecventa personalitatea lui cu cea din SI] si, bineinteles, Smaug, dragonul, o capodopera de istetime si ironie. In rest prietenii si dusmanii care apar si in SI sunt mai putin bine personalizati, sau poate doar mai misteriosi. Lucruri senzationale si fantastice se intampla si aici iar celelalte specii iau parte la aventura cu acelasi entuziasm.

Hobbitul este nivelul intai, pentru incepatori, in timp ce in Stapanul Inelelor este pentru initiati. Totul este mai serios si mai grav in SI. Pe de alta parte, Hobbitul pare sa fie inceputul resacralizarii lumii, care culmineaza in SI. Oamenii [scuze — fiintele, ca nu sunt doar oameni pe Pamantul de Mijloc] care nu mai credeau in legende, profetii, in originea mistica a lumii, incep sa se intoarca la lucrurile demultstiute si intretimpuitate pentru a descifra intelesul a ceea ce li se intampla. Fie ca sacrul a navalit peste profan si l-a obligat sa-l ia in seama [Inelul acela a avut un scop al lui cand i-a iesit lui Bilbo in cale], fie ca fiintele au reinventat sacrul pentru a-si justifica existenta, populatia Pamantului de Mijloc si-a intors fata spre Illuvatar.

Cat despre editie, nota 3 editurii RAO pentru ca nu a apelat la acelasi traducator ca pentru trilogie si Silmarillion. Din aceasta cauza, denumirile sunt schimbate [orcs e tradus gnomi, iar dwarfs – pitici, asa ca intelegeti ce ditamai confuzia faci pana te obisnuiesti; Fundatura a ramas pur si simplu Bag End, iat Valceaua Despicata – Rivendell], ceea ce face greu de urmarit firul povestirii pentru cei care au citit deja trilogia. Ca sa nu mai spunem de cei care o vor citi, cand nu vor intelege de ce s-au aliat semintiile bune cu gnomii si cine sunt orcii astia!